Agenții din cadrul Secţiei VI de Poliţie Rurală Pașcani efectuează cercetări într-un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti.

Din primele cercetări a rezultat faptul că, pe data de 30 noiembrie, un bărbat din comuna Tătăruși s-ar fi apropiat de locuința soției sale, de 67 de ani, și de aceasta la mai puțin de 100 de metri, încălcând astfel ordinul de protecție emis de Judecătoria Pașcani împotriva sa.

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii situații de fapt.

 

Articolul precedentIeşeancă suspectată că ar fi furat o… poartă!
Articolul următorJudecat pentru că şi-ar fi omorât iubita