Un bărbat în vârstă de 36 de ani, G.C., din satul Frenciugi, județul Iași, a ajuns la Spitalul „Sfântul Spiridon”, după un incident grav.

Medicii au precizat că acesta a suferit multiple plăgi tăiate cu motocoasa.

Pacientul a suferit multiple plăgi tăiate la nivelul coapsei drepte și a hemitoracelui anterolat drept, precum și fracturi costale în partea dreaptă. Pacientul este conștient, stabil hemodinamic și respirator. Acesta este tratat în Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) și va fi internat”a declarat prof.univ.dr. Diana Cimpoeșu, coordonatoarea UPU-SMURD Iași.

Potrivit acesteia, la spital a ajuns și Daniel W., de 61 de ani, care a suferit un politraumatism prin strivire. Bărbatul a fost internat la Clinica de Chirurgie 1 a unității medicale amintite.

La fel, o femeie de 31 de ani, R.S., a ajuns la spital după o intoxicație cu antidepresive triciclice și benzodeazepină. Pacienta a fost internată. 

 

Articolul precedentMagistrații de la Judecătoria Iași se alătură protestului procurorilor
Articolul următorA sărit la bătaie la oamenii legii: ce s-a întâmplat după!