A ajuns la spital la Iași după un infarct. Bărbatul a fost supus unei intervenţii cardiologice, în urma căreia i-au fost montate trei stenturi, a fost detubat, iar în prezent starea lui este stabilă şi în afara oricărui pericol.
Ce s-a întâmplat. Bărbatul în vârstă de 60 de ani era unul dintre oamenii care asigură paza Spitalului Judeţean Botoșani. A fost salvat în extremis de cadrele medicale a căror protecție o asigură.
Bărbatul, aflat vineri noapte în timpul serviciului, a suferit un infarct chiar în curtea unităţii sanitare, în timp ce verifica parcarea.
Bărbatul a căzut din picioare şi zăcea inconştient, cel mai probabil urmând a fi găsit fără suflare peste câteva zeci de minute, dacă un pacient nu l-ar fi văzut căzut lângă o maşină şi nu ar fi anunţat cadrele medicale din Urgenţe. O asistentă şi cu un infirmier au mers a locul indicat şi l-au dus imediat în camera de resuscitare din Urgenţe, realizând că bărbatul suferise un infarct şi starea lui era critică.
Acesta a fost preluat de o echipă formată din medicul specialist în urgenţe Gabriela Purice şi asistentele Geanina Temciuc, Mihaela Munteanu şi Gabriela Pătrăşcuţă, fiind imediat intubat şi supus manevrelor de resuscitare. „Din fericire pacientul a răspuns pozitiv manevrelor, fiind stabilizat. A fost solicitat imediat transferul la Iaşi, unde a fost supus unei intervenţii pe cord. Se poate considera un norocos, având în vedere că a suferit infarctul chiar în curtea spitalului, intervenţia rapidă în astfel de situaţii fiind decisivă pentru viaţa bolnavului”, a spus un reprezentant al UPU-SMURD.