Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Potrivit polițiștilor, la data de 29 decembrie 2019, un bărbat, de 38 de ani, din municipiul Iași, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe raza municipiului Iași, nu ar fi păstrat o distanță regulamentară față de autoturismul care circula în fața sa, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului, cel de-al doilea autoturism ar fi fost proiectat într-un alt autoturism. În urma impactului nu au rezultat victime omenești.

În urma testării bărbatului de 38 de ani cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 30 decembrie 2019, bărbatul de 38 de ani a fost reținut de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.

Bărbatul a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, instanța dispunând față de acesta măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

Articolul precedentMoldovenii s-au călcat în picioare să treacă granița în perioada sărbătorilor de iarnă. Vezi care a fost motivul
Articolul următorUn consilier județean cere interzicerea fumigenelor și petardelor pe stadioane