Argintul și cuprul împotriva COVID-19! Cercetătorii mexicani au anunțat că au inventat masca facială care neutralizează coronavirusul. 

Cercetătorii de la Universitatea Naţională Autonomă din Mexic (UNAM) au creat o mască antimicrobiană ce neutralizează SARS-CoV-2 cu ajutorul argintului și cuprului, metale incluse în nanostraturi, relatează Reuters

Oamenii de știință de la Institutul de Cercetare a Materialelor din UNAM susțin că o foarte mare parte din încărcătura virală ar dispărea în doar opt ore, în cazul unei concentrații virale mari, cum este acum, în valul provocat de tulpina Delta, foarte contagioasă.

 

Masca-minune realizată de cei de la Universitatea din Mexic a fost botezată SakCu, denumirea vine de la „Sak”, ce înseamnă argint în limba mayaşă, iar Cu este simbolul chimic pentru cupru.

Cum neutralizează masca SakCu noul coronavirus 

Masca SakCu a fost supusă diferitelor teste la Spitalul Juárez de México, Institutul pentru Cercetări Biomedice și Institutul Național pentru Reabilitare. Unul din aceste teste a demonstrat că nanostratul metalic a activat SARS-CoV-2.

 

Cercetătorii au determinat dispariția virusului punând picăturile care conțin SARS-CoV-2 pe pelicule de argint-cupru acoperite cu polipropilenă. 

Masca SakCu este realizată din trei straturi, exteriorul și interiorul fiind din bumbac. Stratul intermediar, cu o grosime cuprinsă între 20 și 40 nanometri, este realizat de nanostraturi de argint-cupru depuse de polipropilenă, potrivit tv6.news. În acest fel este dublată protecția împotriva bacteriilor și virușilor, susțin cei de la Universitatea din Mexic.

„La contactul cu nanostraturile de argint-cupru, membrana SARS-CoV-2 se rupe și ARN-ul său este afectat în acest fel, fiind distrus”, se mai spune în raportul cercetătorilor mexicani.

„Picăturile care conțin virusul COVID-19 au fost plasate pe pelicule de argint-cupru acoperite cu polipropilenă. S-a constatat că virusul dispare cu până la 80% în decurs de opt ore dacă nivelul viral este ridicat. În același timp, dacă încărcătura virală este redusă, virusul poate fi detectat în doar două ore”, menționează revista universității în raportul despre noua mască.

Alte proprietăți ale măștii SakCu

 

Noua mască este reutilizabilă și poate fi spălată de până la 10 ori fără a-și pierde proprietățile biocide, pentru neutralizarea SARS-CoV-2.

În plus, aruncarea măștilor nu ar reprezenta un pericol, mai spun cercetătorii, pentru că acest tip de mască nu este contaminată cum sunt celorlalte obișnuite, textiel sau de tip chirugical, după folosire.

S-a constatat că atunci când recipientul cu masca a fost plasat în apă pentru o zi întreagă, cantitatea de cupru și argint eliberată a fost minimă.

CÂTE măști SakCu sunt produse în prezent

Cercetătorii de la Universitatea din Mexic au anunțat că nu există deocamdată producție în masă pentru noua mască. Capacitatea de producție este limitată la 200 de bucăți pe zi.

Foto: tv6.news

Articolul precedentSCENE halucinante la o primărie din județul Iași! Cum a fost SECHESTRAT și AMENDAT un funcționar pentru o adeverință medicală
Articolul următorNou bilanț CoVid-19: 946 de cazuri, 19 decese, 238 pacienți în ATI