Agenții din cadrul Secției V de Poliție Rurală Răducăneni au identificat un tânăr, de 25 de ani, din comuna Cozmești, bănuit de comiterea infracțiunilor de furt calificat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

În seara de 12 noiembrie, acesta ar fi sustras un autoturism aparținând unui bărbat, de 43 de ani, din comuna Cozmești, iar ulterior l-ar fi condus.

Întrucât în momentul depistării tânărul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a refuzat să fie condus la o unitate medicală, unde să îi fie prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Autoturismul a fost recuperat, fiind restituit persoanei vătămate.

Tânărul a fost reținut de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași.

Acesta urmează să fie prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni.

Articolul precedentBani europeni pentru proiectul de reabilitare a Zonei de agrement „C.A. Rosetti”
Articolul următorTânăr, bătut în plină stradă: scandalul s-a încheiat cu cătușe!