Un bărbat s-a urcat vineri pe Ambulatoriul Integrat „Sf. Spiridon“, unde a stat ore întregi. Mai multe echipaje de intervenție sunt la fața locului. Trei autospeciale de pompieri au fost trimise acolo și au făcut ca strada Nicolae Bălcescu, intens circulată, să fie închisă de la bulevardul Independenței până la ISJ.

Bărbatul se numește Lucian Romilă, are 40 de ani și este beat.

Mama acestuia este internată în spital.

„Pe data de 20 iunie, seara, mama tânărului s-a adresat prin intermediul SAJ, Unității de Primire a Urgenților din cadrul Spitalului «Sf. Spiridon». Femeia acuza un sindrom dureros abdominal. În urma cercetărilor efectuate s-a ajuns la concluzia că femeia are constipație habituală și o boală psihiatrică. A dezvoltat și demență senilă, o boală care necesită tratament la domiciliu, tratament întrerupt în urmă cu ceva timp. A fost trimisă acasă cu recomandări, iar în cursul acestei dimineți a fost agitată psihomotor tot la domiciliu. Femeia a declarat că a avut un scaun sandilonent, diagnosticele au fost aceleași ca din seara de 20 iunie. Pacienta nu mai prezintă niciun alt diagnostic. Din punct de vedere medical pacienta este stabilă în aceste momente. S-a infirmat existența unui cancer“, a declarat doctorul Ovidiu Popa, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon“.

Articolul precedent„Partidul de penali“, curățat de Salubris SA
Articolul următorFirme din Iaşi, sancţionate din pricina muzicii