Direcţia de Investigaţii Criminale din Poliţia Română organizează şi coordonează activitatea de localizare şi prindere a urmăriţilor la nivel naţional şi internaţional, precum şi de depistare a persoanelor dispărute.
Săptămâna aceasta a fost clarificată situaţia în 213 cazuri de persoane dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată.
În perioada 14 – 20 septembrie, poliţiştii de investigaţii criminale au depistat, la nivel naţional, 165 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 101 minori.
De asemenea, în această perioadă, au fost depistate şi 48 de persoane urmărite în temeiul legii. Dintre acestea, 32 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 7 aveau mandate de arestare preventivă, 6 erau urmărite în baza unui mandat european de arestare, iar 3 persoane aveau sentinţe penale de internare în unităţi medicale de specialitate.
Poliţiştii din Iaşi au depistat, la data de 18 septembrie, un bărbat, de 25 de ani, din judeţul Neamţ, care se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate de 3 ani şi 6 luni de închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor. Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Iaşi.
De asemenea, poliţiştii din Iaşi au depistat un bărbat, de 59 de ani, din municipiul Iaşi, care se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate de 9 ani de închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori. Persoana în cauză a fost încarcerată în Penitenciarul Iaşi.
Articolul precedentStudenţii de la USAMV Iaşi îi cer demisia ministrului Petre Daea
Articolul următorApaVital dă aproape 800.000 lei pentru spălarea unor conducte