La data de 25 mai a.c., în jurul orei 20.30, polițiștii Serviciului Rutier Iași au fost sesizați prin apelul de urgență 112 cu privire la faptul că, pe DJ 248 A satul Domnița, din comuna Țibana a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. 

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat faptul că șoferul unui autoturism  ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi părăsit partea carosabilă ar fi intat în coliziune frontală cu un stâlp de electricitate, apoi ar fi acroșat două minore și ulterior ar fi acroșat gardul unui imobil. 

În urma acestui accident rutier a rezultat rănirea a trei minore (două care s-ar fi aflat pe spațiul verde și una din autoturism) care au fost transportate la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, la fața locului, rezultatul fiind negativ.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă în vederea stabilirii întregii situații de fapt.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentNumărul de pasageri pe aeroporturile Otopeni şi Băneasa, în creştere cu 38% în primele patru luni
Articolul următorManchester United – Chelsea 4-1. Londonezii, o nouă umilință în Premier League VIDEO