O fată de 15 ani a ajuns joi la spital, după ce a fost victima unui accident rutier.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi au susţinut joi că, în jurul orei 07.15, un tânăr de 25 de ani, din comuna Ciurea, care se deplasa cu un autoturism pe DE 583 dinspre Metro, către strada Păcurari, la o trecere pentru pietoni, a accidentat o minoră din comuna Valea Lupului.

“Minora era angajată în mod regulamentar în traversarea străzii. În urma impactului a rezultat rănirea minorei. Aceasta a fost preluată de un echipaj medical şi transportată la spital. Şoferul nu consumase băuturi alcoolice. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

Victima a fost transportată de un echipaj medical către Spitalul “Sfântul Spiridon”, din Iaşi, dar a fost transferată ulterior.

“Pacienta minoră era în stare de inconştienţă. Aceasta a fost transferată către Spitalul Clinic de Pediatrie Sfânta Maria, din Iaşi”, a precizat joi prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, coordonatoarea UPU-SMURD Iaşi. 

 

Articolul precedentProiect de schimbare a spațiului verde din Campusul „Tudor Vladimirescu” (GALERIE FOTO)
Articolul următorGALERIE FOTO / VIDEO: Explozie la un cămin de nefamiliști din Iași