În data de 28 noiembrie, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate noi acţiuni de verificare în zone aglomerate şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului COVID 19. 

La activităţile desfăşurate au participat peste 210 politiști şi polițiști locali şi au fost verificate 84 de  societăți comerciale şi 47 de mijloace de transport persoane, în total fiind legitimate peste 2.800 de persoane.

În urma neregulilor constatate pe parcursul acţiunilor au fost aplicate 129 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 30.500 de lei, dintre care 123 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală (nepurtarea măştii de protecţie), 5 pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie și 1 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.

Vă reamintim că este interzisă circulația persoanelor în intervalul orar 23.00 – 05.00, cu câteva excepții:
– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
–  deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
– deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
–  deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.   

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.

Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura. Aceasta poate fi descărcată de pe site-ul www.stirioficiale.ro .

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentMinivacanță în siguranță
Articolul următorBilanț coronavirus 29 noiembrie: 5.554 de cazuri noi și 148 de decese