Formația Politehnica Iași a oferit astăzi o nouă prestație penibilă, de această dată pe teren propriu, și a pierdut după ce a condus. De această dată, partenerii unui film prost, pe care nici FRF și nici DNA nu-l vede, a fost Gaz Metan Mediaș.

Aproape la fel ca în tur, când cele două echipe au oferit aceeași „tragi-comedie“, prima repriză a fost slabă, jucată de ambele echipe la trecerea timpului. Singura ocazie notabilă s-a consumat în minutul 43, când Buș a tras slab din interiorul careului.

După pauză, în minutul 55, ieșenii au deschis scorul prin Bălan, după o bâlbâială generală în careul oaspeților.

A urmat o comedie proastă, cu două penalty-uri făcute de ieșeni, dornici parcă să piardă din nou.

Mai întâi, Diallo, jucător adus de fostul antrenor al Gazului, Mihai Teja, chiar de la Mediaș, „l-a cosit“ pe Buș. Constantin a executat perfect și a egalat. După alte nouă minute, același Diallo l-a faultat pe Olaru și oaspeții au întors rezultatul.

Pe final, ieșenii s-au aruncat în atac, iar Buș a ratat singur cu portarul.

Încă trei puncte pierdute de Mihai Teja, care parcă se cere dat afară de la echipă.

Articolul precedentDoliu pentru designerul favorit al lui Carmen Iohannis. Anunțul trist a fost făcut chiar de el
Articolul următorArată perfect în ieșirile publice. Așa e în realitate, atunci când crede că nimeni nu e cu ochii pe ea! – FOTO