Patru persoane vor fi nevoite să dea explicaţii în faţa instanţei, după ce au fost acuzate de comiterea unor infracţiuni privind substanţele interzise.

Astfel, procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Iaşi au dispus trimiterea în judecată a lui Constantin C., Ionel D., Răzvan D. şi Maria P., pentru trafic de droguri şi, respectiv, trafic de droguri de risc în formă continuată.

La mijlocul anului trecut, anchetatorii au efectuat mai multe descinderi, în urma cărora iau reţinut pe doi dintre cei patru care au fost trimişi în faţa instanţei.

Procurorii din cadrul DIICOT, împreună cu ofiţerii din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Iaşi, au reuşit să ajungă la Constantin C., după ce au aflat că, în Târgu Frumos se vând droguri tinerilor din zona respectivă.

De asemenea, anchetatorii din cadrul BCCO Iaşîl aveau deja în vizor pe un alt individ din zona oraşului Târgu Frumosînsăaşteptau să îl prindăÎn acest context, au fost infiltraţi investigatori sub acoperire, el fiind filat zi şi noapte.

Aşadar, oamenii legii au organizat un flagrant, reuşind să captureze o cantitate de substanţe interzise. Ulterior, au fost efectuate mai multe percheziţii domiciliare.

Conform procurorilor, drogurile erau aduse din Vestul Europei, în special din Spania, acestea fiind ulterior distibuite pe „piaţa neagră” din judeţul Iaşi

Articolul precedentGardoș și Burlacu, împrumutați la Iași. Cristea, transfer definitiv la Craiova
Articolul următorGALERIE FOTO: Copil și gravide, preluați cu șenilata din cauza ninsorilor