Doctorul Anthony Fauci, expert american în boli infecţioase, a declarat, într-un interviu pentru MSNBC, că oamenii ar trebui să fie înţelepţi şi să dea sistemului imunitar o şansă să se „maturizeze” înainte de a se grăbi să facă doza suplimentară de vaccin anti-COVID.

Anthony Fauci a precizat că administrarea celei de-a treia doze de ser anti-COVID mai devreme de 8 luni ar putea avea efect nedorit. Acesta a precizat că guvernul american poate doar recomanda perioada de 8 luni şi, altfel, lasă la latitudinea fiecăruia să aleagă.

Printre cei care vor primi mai întâi a treia doză se numără lucrătorii sanitari, cei din centrele de îngrijire şi vârstnicii, care au fost primii vaccinaţi odată ce serurile au primit autorizare pentru utilizare de urgenţă, în luna decembrie.

Administrarea celei de-a treia doze de vaccin împotriva COVID-19 ar urma să demareze în România cel mai târziu la începutul lunii octombrie, a anunţat medicul Valeriu Gheorghiţă.

Coordonatorul campaniei de vaccinare spune că, cel mai probabil, cei care s-au vaccinat cu Astra Zeneca vor face a treia doză cu un vaccin pe bază de ARN mesager.

„Dacă Agenţia Europeană a Medicamentului face această recomandare la început de septembrie, aşa cum noi estimăm, cel mai târziu la începutul lunii octombrie vom putea demara această etapă de administrare a celei de-a treia doze”, a anunţat doctorul militar Valeriu Gheorghiţă.

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentCulisele Statului Paralel. O nouă putere la Guvern: Grupul PNL de la Gorj – Cum și-a adus Vîlceanu oamenii în funcții cheie
Articolul următorCîmpeanu: La apariția unui al doilea caz de infectare într-o clasă, elevii vor intra în online