Agenții din cadrul Secției I de Poliție, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu jandarmi, polițiști locali și reprezentanți ai DSVSA Iași, au acționat pentru combaterea faptelor de comerț ilicit și prevenirea accidentelor rutiere.

În cadrul acțiunii au fost verificate 24 de societăți comerciale și au fost controlate şapte maşini, fiind legitimate 53 de persoane.

În urma neregulilor constatate au fost date 24 de amenzi, în valoare totală de 3.270 de lei.

De exemplu, o femeie, administrator al unei societăți comerciale din municipiul Iași, a fost amendată deoarece nu a înregistrat în casa de marcat sumele de bani încasate. De asemenea s-a dispus confiscarea sumei de 50 de lei“, a declarat Ioana Bîlea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.