Polițiștii ieșeni au identificat un tânăr bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Astfel, agenții din cadrul Secției IV de Poliție Rurală Miroslava au identificat un tânăr de 18 ani, din comuna Țibana, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Din cercetările efectuate de polițiști până în prezent s-a constatat faptul că, în noaptea de 31 decembrie 2018 spre 1 ianuarie 2019, în timp ce s-ar fi aflat pe drumul public din comuna Țibănești, acesta ar fi smuls telefonul mobil aparținândui unui tânăr de 15 ani, iar, pentru a scăpa, l-ar fi împins și ar fi încercat să îl lovească.

Ulterior, acesta ar fi vândut telefonul mobil unui alt tânăr. Prejudiciul a fost recuperat, bunul fiind restituit persoanei vătămate.

Pe baza probatoriului administrat în cauză, tânărul bănuit de comiterea faptei a fost reținut pentru 24 de ore, el fiind dus în arest.

Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, cu propuneri legale. Cercetările continuă.

 

Articolul precedentZeci de infracţiuni constatate de poliţiştii ieşeni
Articolul următorPREMIERĂ: Ieşean judecat pentru SCHINGIUIREA animalelor!