Un afiș nou, cu cei trei senatori şi cinci deputaţi, împreună cu preşedintele Organizaţiei PSD Iaşi, a fost pus Pietonalul Ștefan cel Mare, în fața sediului PSD Iași. Din afiș lipsește Nicolae Bănicioiu, care a plecat din PSD.

Afişul cu fotografiile lor a fost înlocuit, după ce vechiul poster fusese stropit în mai multe rânduri cu vopsea, iar, în preajma zilei de 10 august, imaginile celor şase deputaţi ai partidului intraţi în Parlament după alegerile din 2016 au fost arse cel mai probabil cu flacăra unei brichete.

Au scăpat de incendiere atunci afișul cu preşedintele PSD, Maricel Popa, şi senatorii Victorel Lupu, Doru Pănescu şi Vasilică Toma. Aflaţi mai jos, deputaţii Camelia Gavrilă, Nicolae Bănicioiu, Tudor Ciuhodaru, Vasile şi Vasile Axinte au rămas doar cu numele, nu şi Cîtea, Silviu Macovei cu fotografiile.

Pentru vandalizarea afişelor de la sediul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, aflat în Piaţa Unirii, nu a fost depusă însă nicio reclamaţie. Portretul preşedintelui Călin Popescu Tăriceanu a fost acoperit cu vopsea, în timp ce al deputatului Varujan Vosganian nu a fost afectat.

Articolul precedentÎncep lucrările la Centru Internaţional de Artă Contemporană
Articolul următorIașul a luat 710 milioane de lei prin POR