La Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului „Sfântul Spiridon“ au ajuns 18 persoane mușcate de căpuşe, fie de la ieşirile la iarbă verde, fie de la animalele de companie.
„Dintre cei 18 pacienţi care au ajuns sâmbătă şi duminică la UPU, 15 aveau vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani, adică cinci femei şi zece bărbaţi. Restul de trei pacienţi aveau peste 65 de ani şi erau de sex feminin“, a afirmat prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD Iași.
Astfel, dintre cei 18 pacienţi, cinci au fost direcţionaţi către Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, iar ceilalţi au fost trataţi la Spitalul „Sfântul Spiridon“.
Este posibil ca numărul celor muşcaţi de căpuşe să fie mai mare, însă nu toţi se prezintă la spital pentru îndepărtarea lor.