Excelența Sa Andrew Noble, Ambasadorul Marii Britanii și al Irlandei de Nord în România, a avut, la Palatul Roznovanu, o întâlnire oficială cu primarul Mihai Chirica.
Aceasta este prima vizită oficială a Excelenței Sale de când a preluat mandatul de Ambasador în orașul în care a învățat limba română, în buna tradiție a predecesorilor săi în această funcție.
Ambasadorul i-a mulțumit edilului pentru primirea deosebit de caldă și a afirmat că, pentru el, Iașul este echivalent cu ospitalitatea.
Discuțiile au vizat domenii variate de cooperare, în special cele universitar și cultural. Primarul Mihai Chirica a ținut să reafirme aprecierea pe care o are pentru activitatea British Council Iași, precum și faptul că Brexit-ul nu va schimba buna colaborare a Municipiului Iași cu instituțiile britanice din România.
Ambasadorul s-a arătat impresionat și de titlul de „Oraș Regal” pe care l-a primit în acest an Municipiul Iași, precum și de decizia municipalității de a acorda titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, și s-a arătat interesat să participe la ceremonia oficială de înmânare a titlului.
Excelența Sa a menționat în acest context importanța atașamentului Familiei Regale britanice față de România, Prințul Charles vizitând țara noastră mai des decât orice altă țară din lume.
Discuțiile au mai vizat și subiecte legate de sistemul de învățământ din România, mecanismele democratice și viitoare colaborări instituționale.
Articolul precedentPledoarie a medicilor de familie pentru centrele de permanență
Articolul următorCampania „Donează un tramvai de cărți!“