În perioada 18 – 29 iunie, inspectorii Serviciului Corp Control Primar au întocmit 50 de procese verbale de contravenţie.

Amenzile date au fost în sumă totală de 83.890 de lei. Cele mai multe amenzi, 22, au fost acordate pentru lipsa autorizaţiilor de funcţionare, nerespectarea obiectului de activitate autorizat și lipsa vizei autorizației.

Celelalte amenzi au fost acordate pentru expunerea mărfurilor în afara spațiilor de vânzare, lipsa contractelor de folosință a domeniului public, nerespectarea unor somații de salubrizare a unor terenuri și nerespectarea unei somații de ridicare a unui autoturism avariat, abandonat pe domeniul public.

În aceeaşi perioadă au fost date şi 31 somaţii. Cele mai multe, 15, au fost emise pentru prezentarea actelor de funcționare ale agenților economici.

Celelalte au fost emise pentru ridicarea unor autovehicule de mare tonaj staționate pe domeniul public, salubrizarea unor terenuri virane și refacerea domeniului public afectat de intervenții la rețelele publice de apă, de gaz și de termoficare.

Articolul precedentA făcut SCANDAL în public – uite ce a pățit!
Articolul următorTrei drumuri județene vor fi modernizate