Oamenii legii din cadrul Secţiei II de Poliţie au fost sesizați cu privire la faptul că agenții de pază din incinta unei societăți comerciale au surprins un bărbat în timp ce ar fi încercat să fure mai multe produse. 

Polițiștii s-au deplasat la faţa locului, unde au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 35 de ani ar fi intrat într-un magazin din municipiul Iași și ar fi furat două perechi de căști, două periuțe electrice și două rezerve pentru periuțe electrice, cauzând un prejudiciu de aproximativ 440 de lei. 

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar bunurile au fost predatreprezentanților societății respective

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar cercetările continuă. 

Articolul precedentSuspectată că a furat alimente dintr-un magazin
Articolul următorDus de urgență la spital, după ce a fost strivit de un tractor