Un om al străzii le creează probleme reprezentanților Spitalului Clinic de Urgențe „Sfântul Spiridon”, din Iași.

Potrivit medicilor ieșeni, recent, o persoană a filmat și a făcut public un film în cadrul căruia se vedea cum omul străzii a fost scos de o firmă de pază din incinta unității și așezat pe o bancă.

Firma de pază a răspuns că a înlăturat pacientul după ce acesta a fost agresiv cu personalul medical de la ambulanță și l-a așezat pe o bancă, el nefiind agresat. Pacientul vine în fiecare seară, refuză se spele, refuză să fie consultat. Acesta este agresiv verbal cu asistenții medicali, infirmierii și agenții de pază. El se află în evidența Direcției de Asistență Socială și la Adăpostul C.A. Rosetti. Este o persoană care are probleme sociale ș iare nevoie de ajutor, deoarece nu poate dormi în fiecare noapte în Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) din cadrul Spitalului Sfântul Spiridon, așa cum dorește el. Din informațiile pe care le avem, se așează în fața mașinilor și, din acest motiv, șoferii sunt nevoiți să cheme ambulanța”a precizat prof.univ.dr. Diana Cimpoeșu, coordonatoarea UPU-SMURD Iași

 

Articolul precedentSemnal de alarmă: Poluare la Pașcani – VIDEO
Articolul următorStația de autobuz „Bicaz“ va fi mutată temporar