Firmele care angajează elevi sau studenți în timpul vacanței pot primi un stimulent financiar lunar egal cu 50% din valoarea de 660 de lei a indicatorului social de referinţă (ISR) al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă, a informat, vineri, 20 iunie, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Acest stimulent financiar poate fi acordat pentru o perioadă de cel mult 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care a fost încheiat un contract individual de muncă. Diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi salariul realizat trebuie să fie suportată de către angajator din fonduri proprii.
Codiții pentru acordarea stimulentului financiar lunar
Condițiile pentru acordarea stimulentului financiar lunar angajatorilor sunt ca aceștia să încadreze în muncă elevi şi studenţi în baza: unui contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp parţial; unui contract de muncă temporară, doar dacă durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanţei.
În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de șase ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă.
Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor sau studenţilor.
Cine nu poate primi stimulentul financiar
ANOFM a precizat că nu beneficiază de stimulentul financiar angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi anterior datei de începere a vacanţei stabilite potrivit legii, pentru elevii şi studenţii respectivi.
Totodată, onform ANOFM, nu beneficiază de stimulent financiar angajatorii care au beneficiat, pentru elevii şi studenţii respectivi, de stimulentul financiar prevăzut în lege pentru o perioadă de 60 de zile lucrătoare în cursul anului calendaristic.