Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi se pregăteşte de aniversarea zilelor instituţiei. Punctul culminant în acest an fiind celebrarea a 55 de ani de existenţă a ansamblului Doina Carpaţilor. 

Astfel, mâine, de la ora 17.30, va avea loc un spectacol aniversar la care va cânta o orchestră condusă de Marinică Botea, cu 25 de instrumentişti, 25 de dansatori şi nouă solişti de muzică populară.

„Vom avea aniversarea ansamblului studenţesc Doina Carpaţilor. A msanblul a fost înfiinţat în 1963 din dorinţa unor studenţi de a valorifica tezaurul folcloric. Are un repertoriu muzical şi coregrafic ce cuprinde melodii din toate zonele mari ale României. Este condus din 1974 de Marinică Botea şi din toamna acestui an coregrafia este asigurată de Mihaela Cojocaru“, a declarat Bogdan Crucianu, directorul CCS Iaşi.

La festivitate au fost invitaţi foşti componenţi ai ansamblului care vor avea o întâlnire privată ulterior.

Pe 4 noiembrie va fi organizată Gala Studentului, iar pe 5 noiembrie vor avea loc Zilele Porţilor Deschise. Vor fi ateliere demonstrative organizate în perioada 18.00 – 22.00, fiind programate în paralel tururi ghidate, momente umoristice de teatru, ateliere de muzică. Totul culminând cu un concert susţinut de Horia Brenciu în aceeaşi seară.

Articolul precedentRazie pe drumurile din judeţ
Articolul următorStagii de practică printr-un proiect european la TUIASI