Directorul Antibiotice Iaşi, Ioan Nani, a declarat că fabrica va putea produce în curând 3,5 milioane de comprimate de hidroxiclorochină, medicament utilizat pentru tratarea pacienţilor infectați cu COVID-19.

„Substanţa activă vine din Elveţia. După ce vine vom produce 3,5 milioane de comprimate pe care le vom avea într-un stoc de siguranță la noi în fabrică. Am discutat la Agenţia Medicamentului şi ne vom autoriza. O să facem şi studii clinice pe centrul nostru de studii, adică studiu de bioechivalenţă, şi vom avea produsul înregistrat cu APP în România şi în comunitatea europeană”, a spus Ioan Nani.

Altfel, în curând, pacienţii care au diabet nu vor mai avea probleme cu lipsa tratamentelor vitale.

„Ne-am hotărât să producem şi produsele pentru diabet, precum şi produsele pentru dezinfectarea mâinilor şi suprafeţelor, oricum este o perioadă grea, dar noi suntem optimişti. Antibiotice este o companie cu resurse umane şi tehnologice importante”, a mai spus Ioan Nani.

Articolul precedentÎncă doi ieșeni s-au infectat cu coronavirus
Articolul următorPolițistul de frontieră, care a fost infectat cu coronavirus, revine la serviciu