Secția de Pompieri Târgu Frumos a intervenit în satul Fetești, din comuna Scobinți, pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească. 

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași au precizat că au ars plafonul din lemn pe o suprafață de aproximativ 25 de metri pătraţi și astereala din lemn tot pe aproximativ 25 de metri pătraţi.

Mai mult, s-au degradat instalația electrică și țigla metalică de pe aproximativ 30 de metri pătrați. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic al curentului electric.

De asemenea, Detașamentul 2 de Pompieri a intervenit pe strada Dimineții, pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament. Au ars un televizor și un sistem audio cu boxe. S-au degradat o ușă din lemn, de la sufragerie, o ușă metalică, zugrăveala din întreg apartamentul și tencuiala pe aproximativ 20 de metri pătraţi. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic al curentului electric”a declarat Silvia Bolohan,purtătorul de cuvânt al ISU Iași. 

Reprezentanții ISU au mai menționat că Secția de Pompieri Târgu Frumos a intervenit zilele trecute pestrada Ecaterina Teodoroiu, pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament.

Au ars aproximativ zece kilograme de articole textile și furtunul de legătură de la aparatul de aer condiționat din balconul locuinței. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost radiația solară”, a mai spus Silvia Bolohan.

Conform acesteia, aceeași secție de pompieri și Punctul de Lucru Hârlău au intervenit în satul Leahu Nacu, dincomuna Deleni, pentru stingerea unui incendiu produs pe proprietatea unor asociații agricole.

Au ars aproximativ 30 de hectare de miriște. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise. 

 

Articolul precedentBilanțul verificărilor făcute de Rutieră: amenzi de peste un milion de lei!
Articolul următorALERTĂ: Bărbat găsit MORT pe terasa unui hotel din Iași!