Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte tuturor beneficiarilor că data de 17 mai 2021, reprezintă ultima zi de primire, fără penalităţi, a cererilor unice de plată în cadrul Campaniei 2021.

Până la acest moment, au fost înregistrate în baza de date APIA un număr de 710.720 cereri, pentru o suprafaţă de 6.885.745 ha.

“Asigurăm fermierii de întregul nostru sprijin în parcurgerea cu succes a etapelor necesare şi îi îndemnăm să colaboreze cu responsabilii de dosar de la nivelul Centrelor judeţene, respectiv ai Centrelor locale, pentru clarificarea/soluţionarea eventualelor probleme pe care le întâmpină, astfel încât să reuşească să depună cererea în termen şi să evite aplicarea de penalităţi”, spun reprezentanţii agenţiei.

Informaţiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărţile şi listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală, dar şi ghidurile adresate fermierilor, pot fi consultate la Centrele APIA şi pe site-ul Agenţiei: www.apia.org.ro.