Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au acţionat în judeţul Iaşi, pentru verificarea respectării prevederilor Legii privind regimul armelor şi muniţiilor şi pentru prinderea persoanelor care au armament fără drept.

Au fost constatate două infracţiuni şi dată o amendă. Au fost confiscate trei pistoale neletale cu muniţie cu proiectil din cauciuc, 74 de cartuşe, o arbaletă şi patru săgeţi.

De exemplu, au fost prinşi doi bărbaţi, de 39 de ani, din Iaşi, respectiv de 61 de ani, din comuna Bârnova, care nu au depus armele neletale cu destinaţia de autoapărare la un armurier autorizat în termen de zece zile de la expirarea valabilităţii permisului de portarmă.

În aceste cauze au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

Articolul precedentPromovabilitate de 80,84% în județul Iași la examenul de Titularizare
Articolul următorPatronul unei firme, amendat de poliţişti: uite de ce!