Trei indivizi au ajuns în arest, după ce au fost acuzaţi de comiterea unor infracţiuni.

Judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au admis propunerea formulată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), de arestare preventivă a lui Adrian Voica, Lucian Emanuel Ioniţă şi Cristian Dup.

Instanţa admite propunerea formulată de PÎCCJ – DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi şi, în consecinţă, ia faţă de inculpaţii cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de migranţi şi tentativă la trafic de migranţi măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile”, au precizat magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi.

Totuşi, cei trei au contestat deja decizia Tribunalului Judeţean, urmând ca judecătorii din cadrul Curţii de Apel să decidă ce se va întâmpla în continuare.

Conform reprezentanţilor DIICOT, cei trei ar fi comis faptele de care sunt acuzaţi în zilele de 23 octombrie 2018, în noaptea de 28 spre 29 octombrie 2018, precum şi în noaptea de 31 ianuarie / 1 februarie 2019.

 

Articolul precedentNoi detalii în cazul poliţistului bănuit de trafic de droguri: prietena lui, arestată!
Articolul următorCRIMĂ oribilă în Iaşi: femeie ucisă în bătaie cu vătraiul