Pentru că tot mai multe persoane cad victime hoților, polițiștii desfășoară frecvent campanii de informare privind modul în care acționează aceștia în special pentru prevenirea furturilor din genţi şi buzunare.

Iată recomandările poliţiştilor:

 În mijloacele de transport în comun:

 

  • când aşteptaţi autobuzul sau alt mijloc de transport în comun în staţii, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră;
  • poziţionaţi poşeta/geanta în faţa dumneavoastră, iar dacă e posibil, între corp şi un element fix în autovehicul;
  • dacă vă aşezaţi pe scaun, ţineţi bagajele în braţe, în nici un caz spre exterior ori spre vecinul de scaun;
  • nu purtaţi portofelul, banii ori telefonul mobil în buzunarul de la spatele pantalonilor; acesta este vulnerabil la urcarea şi coborârea din mijloacele de transport în comun;
  • nu purtaţi bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor, paltoanelor sau gecilor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile şi cel mai des vizitate de către hoţi;

La cumpărături : 

  • portmoneul nu se aşează niciodată deasupra cumpărăturilor, la vedere, iar geanta nu se ţine în coş;
  • feriţi-vă de priviri indiscrete când scoateţi banii;
  • acordaţi o mai mare atenţie poşetei decât plaselor de cumpărături; când faceţi diferite plăţi sau cumpărături nu scoateţi tot teancul de bani ci numai suma care trebuie;
  • nu vă lăudaţi în public că deţineţi asupra dumneavoastră sume mari de bani;