La Aeroportul Iași au început lucrările de construcţie a hangarului unde va fi efectuată mentenanţa aparatelor de zbor de tip Airbus 320 şi Boeing 737, destinate aviației civile, folosite cu predilecţie de companiile care operează zboruri la Iaşi.

Acesta aparține societăţii aeronautice Aerostar Bacău care a concesionat de la Consiliul Județean în acest sens, suprafața de 16.000 mp, pentru o perioadă de 49 de ani. Contractul de concesiune poate fi prelungit pentru o perioadă egală cu cel mult jumătate din durata sa inițială. Redevența la care se obligă anual SC Aerostar este de 10 500 euro.

Hangarul în care se va efectua mentenanța va avea o suprafaţă de aproape 6.000 mp şi o înălţime maximă de 29 de metri, investiția fiind estimată la aproximativ 10 milioane de euro.

Prin acest proiect, la Iași vor fi create 150 noi locuri de muncă. 60 de specialiști în domeniul electromecanicii, ingineri, structuriști în aviație, recrutați deja, sunt în perioada de pregătire la Bacău.

Până acum, constructorul a organizat șantierul, și a pregătit și nivelat terenul cu plăci de beton în vederea ridicării amplasamentului iar de astăzi, începe construcția efectivă a hangarului planificată a se finaliza în luna noiembrie.

Și Aeroportul Iași îşi extinde platforma de staţionare a avioanelor. Anunţul de licitaţie pentru încredinţarea lucrărilor urmează să apară pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Pe lângă extinderea platformei de operare, vor fi construite şi căi de rulare suplimentare (una cu o lungime de 263 m, iar cealaltă, de 360 m) menite să asigure legătura între pistă şi platforma extinsă. Proiectul are ca termen de execuţie nouă luni, cea mai mare parte a lucrărilor urmând a fi gata până la sfârşitul anului.

Articolul precedentMâna unui adolescent, replantată de medicii de la Spitalul „Sf. Maria” Iași – FOTO
Articolul următorDus la spital cu elicopterul, în urma unei EXPLOZII!