Autobuzele din Iaşi vor fi dotate cu sisteme prin care şoferii vor fi avertizaţi în cazul în care un accident devine iminent, investiţia realizată prin PNRR ridicându-se la aproximativ un milion de euro.

Primăria Iaşi a anunţat, marţi, că proiectul de dotare cu sisteme de avertizare şi asistenţă anti-coliziune pentru conducătorii de vehicule destinate transportului public din municipiul Iaşi a fost aprobat, astfel că 140 de autobuze vor avea astfel de sisteme.
 
Proiectul a fost depus prin PNRR, investiţia ridicându-se la un milion de euro, fără TVA.
 
Acest proiect are ca scop creşterea siguranţei în trafic. Şoferul autobuzului va fi avertizat înaintea producerii unor coliziuni în trafic.
 
Pe cele 140 de autobuze din parcul auto al Companiei de Transport Public din Iaşi vor fi instalate elemente de detecţie externe, respectiv camere de luat vederi şi radare cu rază medie, care scanează în timp real participanţii la trafic, pornind de la autovehicule şi terminând cu motocicliştii, bicicliştii şi pietonii. 
 
În cazul detectării unui pericol iminent de coliziune, sistemul emite alerte vizuale şi sonore, pentru a ajuta conducătorul autobuzului să evite accidentul. 
 
Toate dispozitivele sistemului sunt montate în aşa fel încât vizibilitatea conducătorilor auto nu este obturată, iar alertele sunt afişate pe display-ul dispozitivului montat la bordul autobuzului. 
 
Printre alertele emise de către dispozitiv se numără alerta de impact frontal cu un autovehicul, alerta de schimbare a benzii fără semnalizare, alerta de impact frontal cu un pieton sau un biciclist, dar şi alerta privind nepăstrarea distanţei optime faţă de autovehiculul din faţă.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentBăiatul de 10 ani, din Botoşani, muşcat de câini a fost detubat și respiră singur: copilul este internat în continuare la ATI
Articolul următorMihai Chirica crede că ar fi indicată realizarea unei regionalizări