Unitățile de învățământ vor rămâne deschise până la o incidență de șase la mia de locuitori. Ministrul Educației: “Am agreat ca școlile să se deschidă primele și să se închidă ultimele”.

Ministrul Educației a anunțat regulile pentru redeschiderea școlilor și vaccinarea copiilor, după ședința de la Guvern, prezidată de premierul Cîțu, la care au mai participat ministrul Sănătății Ioana Mihăilă, secretarul de stat Raed Arafat, medicul Valeriu Gheorghiță și Adriana Pistol, șefa Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).

Principalele declarații ale premierului Florin Cîțu:

Am avut două lucruri pe care le-am spus la început și rămân ferm: vreau ca anul acesta anul școlar să înceapă cu prezența fizică și să rămână cu prezența fizică. Avem tot ce ne trebuie pentru acest lucru. Anul trecut nu aveam vaccin. Este important pentru mine, după discuțiile pe care le-am avut cu specialiștii despre impactul.

Al doilea lucru, vreau ca festivitățile de deschidere a anului școlar să fie cât mai aproape de normal. Este o zi importanță din viața fiecărui elev.

Am avut o discuție bună referitoare la teste, la vaccinarea personalului din învățământ. Personalul din sistemul Sanitar, Învățământ, MAI, MAPN trebuie să se vaccineze sau să fie testat.

Principalele declarații ale ministrului Sănătății:

Ca urmare a discuției am agreat că prioritate este menținerea școlilor cât mai mult posibil. Trebuie să avem în vedere că acestor copii trebuie să le oferim un cadru sigur, astfel încât transmiterea la acesta vârstă să rămână mică. Purtarea măștii în școală va fi obligatorie, însă în spațiile deschide nu va mai fi obligatorie. Activitățile sportive, încurajăm să aibă loc în spații deschise.

Principalele declarații ale ministrului Educației:

Practic, toți am agreat ca școlile să se deschide primele și să se închidă ultimele. Am agreat că vom ține școlile deschise până la pragul de șase la mie.

Peste pragul de șase la mie, sigur că apar o seria de condiții. Aceste condiții nu vor dezavantaja persoanele vaccinate, fie că vorbim de elevi sau cadre didactice, dar vor pune în evidențe beneficii pentru cei vaccinați. Peste pragul de șase la mie, lucrurile se vor întâmpla separat, iar la carantină se oprește întreaga activitate. Eu personal sper că nu vom ajunge la pragul de șase mie.

Luăm în calcul ca preșcolarii să poată participa la procesul educațional la peste 6 la mie. Elevii mai mari trebuie să treacă în online. De la clasa a VII-a până la clasa a XII-a, respectiv a XII-a vom vedea dacă modificăm regula și dăm beneficii elevilor vaccinați să vină la școală cu prezență fizică.

BIZIDAY

Articolul precedentViața după operație pe creier- Testimonialul unei paciente din Câmpulung Moldovenesc
Articolul următorBilanț CoVid-19, 20 august! Vezi câte cazuri noi au raportat autoritățile