Comisia de urbanism a aprobat investiţia de 5,6 milioane euro a Aerostar Bacău la Aeroportul Internaţional Iaşi. Potrivit planului urbanistic zonal (PUZ), firma băcăuană are la dispoziţie 16.000 mp, suprafaţa fiind concesionată de la Consiliul Judeţean (CJ) anul trecut pentru o perioadă de 49 de ani. Redevenţa anuală pe care o achită compania administraţiei judeţene se ridică la 10.000 euro.

În PUZ se arată că imobilul va avea un regim de înălţime cu subsol, parter şi cinci etaje, la o înălţime maximă de 25 metri. Procentul de ocupare a terenului este de 80%, în timp ce coeficientul maxim de utilitare a terenului este egal cu 20 mc/mp (în acest caz, CUT-ul este volumetric şi reprezintă raportul dintre volumul construit şi suprafaţa terenului). Regimul de aliniere frontal este la o distanţă de minim 4 metri de la limita de proprietate la nord-est, respectiv vecinătatea platformei de acces a aeronavelor din hangar. Alinierea laterală este la o distanţă de minim 7 metri la limita de proprietate pe latura nord-vest şi sud-est.

În urmă cu două luni, compania a semnat un contract ce are ca obiect lucrări de autorizare, proiectare, construire hangar de mentenanţă aeronave civile şi anexa tehnică, instalaţii, amenajări edilitare şi împrejmuire teren pentru punctul de lucru deschis în zona Aeroportului Internaţional Iaşi.

Durata contractului se ridică la 18 luni, iar fondurile necesare pentru derularea investiţiei vor fi asigurate din surse proprii. Aerostar va dezvolta la Iaşi o unitate de mentenanţă pentru avioane din familiile Boeing 737 şi Airbus 320, iar la hangar se va putea lucra simultan la trei aeronave.

Articolul precedentMorți lăsați cu lunile în frigiderele IML Iași
Articolul următorProcent de aproape 80% la Definitivat, la Iași