Spitalul Regional de Urgență Iași a primit avizul Autorității Aeronautice Civile Române. Documentul a fost deja înaintat Ministerului Sănătății.

Amplasamentul Spitalului Regional de Urgență (SRU) Iași este situat în zona II de servitute aeronautică civilă. Avizul este valabil un an de la data emiterii.

Investiția în viitorul spital va fi de aproximativ 500 de milioane de euro din care 150 de milioane de euro reprezintă finanțare nerambursabilă. Noua unitate medicală va avea o capacitate de 850 de paturi pentru spitalizare continuă. Vor mai fi 45 de paturi pentru spitalizare de zi, 19 săli de operație și va putea oferi servicii medicale de înaltă competență și tehnici de diagnostic avansate.

Pentru SRU Iași, studiul de fezabilitate este finalizat și predat. Spitalul Regional din Iași va funcționa cu mai multe secții. Va avea un centru pentru cap și gât, care cuprinde specialități de neurologie, neurochirurgie, oftalmologie, ORL, chirurgie maxilo-facială. Va avea un centru toracic care include pneumologia, cardiologia, chirurgia toracică, chirurgia cardiovasculară. Va mai fi și un centru abdominal care cuprinde gastroenterologie, nefrologie, urologie, chirurgie generală. De asemenea, va avea și un centru pentru articulații, coloană vertebrală și traumă. Centrul va fi format din specialitățile ortopedie și traumatologie, chirurgie plastică, arsuri, chirurgie vasculară.

Va mai cuprinde și un centru de medicină internă- format din dermatologie, medicină internă, reumatologie, boli metabolice și endocrinologie, imunologie, hematologie. Spitalul va avea și un centru pentru mamă și copil- ginecologie, obstetrică, pediatrie și chirurgie pediatrică, neonatologică. Unitatea va avea paturi pentru spitalizare de zi și un ambulatoriu. Spitalul regional va avea la bază conceptul de clădire verde, cu eficiență energetică ridicată, cu un impact minim asupra mediului înconjurător.

Articolul precedentCosette Chichirău: „Începem să reparăm ce a stricat PSD!“
Articolul următorDezbatere pe tema proiectului de extindere a Complexului Palas