Un avocat ieşean va fi obligat să ofere explicaţii în instanţă, după ce a fost acuzat de exercitarea fără drept a profesiei.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au dispus trimiterea la instanţă a acordului de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu Constantin Băcăuanu.

Acesta a recunoscut în faţa anchetatorilor că a exercitat fără drept profesia de avocat.

Oamenii legii au menţionat că, în urmă cu câţiva ani, Constantin Băcăuanu nu şia mai putut achita taxele către Baroul Iaşi şi, din acest motiv, a fost suspendat din cadrul instituţiei.

Chiar dacă fost suspendat din funcţie din septembrie 2016, în lunile ianuarie şi martie 2017, Băcăuanu Constantin s-a prezentat în faţa instanţei de judecată, pentru a pleda într-o cauză civilă. Însă instanţa a verificat lista cu avocaţii suspendaţi, a constatat că este suspendat şi a sesizat organele de urmărire penală. În cursul urmăririi penale, Băcăuanu Constantin şi-a recunoscut fapta şi a solicitat încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, iar noi am acceptat această cerere, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Aşadar, dosarul a fost trimis către Curtea de Apel Iaşi, iar instanţa a stabilit ca primul termen să aibă loc pe data de 21 noiembrie.

Articolul precedentSute de poliţişti ieşeni, pe străzi la Referendumul pentru familie
Articolul următorZeci de persoane, date în judecată la Iaşi pentru anularea cărţilor de identitate înainte de Referendum