18 organizații neguvernamentale și grupuri civice au cerut Avocatului poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă prin care a fost aprobat Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”. Potrivit semnatarilor, adoptarea documentului ar fi încălcat flagrant articolul 115, alin. 4 din Constituție, neffind vorba de o situație extraordinare care să justifice înlocuirea procedurilor parlamentare și asumarea unui astfel de proiect de către Guvern.

 

Totodată, a fost încălcat și art. 141 din Constituția României referitor la Consiliul Economic și Social, prin faptul că nu s-a solicitat avizul conform procedurilor legale de la această instituție și nici nu s-a primit un aviz. Contrar declarațiilor liderilor politici, avizul CES este obligatoriu, potrivit unui comunicat Expert Forum, unul din semnatari.

“Considerăm că în elaborarea actului normativ nu au fost respectate normele constituționale, iar aprobarea acestuia este un demers care servește mai degrabă intereselor politice. Chiar dacă înțelegem și susținem necesitatea dezvoltării comunităților locale, credem că modalitatea de legiferare aleasă de Guvernul României este abuzivă și necorespunzătoare.

Guvernul a inițiat un OUG care să reglementeze un program cu un buget de 50 de miliarde de lei, justificând urgența prin lipsa infrastructurii la nivel local. OUG justifică faptul că neaprobarea acestui proiect ar conduce “pe termen lung la neasigurarea standardelor de calitate a vieţii, necesare populaţiei, în domeniul serviciilor publice” și menționează și nerespectarea de către statul român a unor angajamente la nivel european, iar nepunerea lor în aplicare ar conduce la sancțiuni. De asemenea, legiuitorul menționează faptul că se încheie Programul Național de Dezvoltare Locală și există încă cereri care nu au fost soluționate, invocând urgența pentru a asigura accesul populației la servicii. Cu toate acestea, lipsa infrastructurii nu este o realitate care a apărut în mod neașteptat și nici nu este extraordinară, ci este o stare de fapt care se perpetuează de zeci de ani, fapt foarte bine cunoscut de partidele politice care s-au aflat la conducerea statului.

Utilizarea instrumentului ordonanței de urgență nu este justificată și având în vedere lipsa urgenței și a unei situații extraordinare considerăm că un astfel de program ar fi putut fi dezbătut în Parlament. Reamintim că OUG 28/2013, care a reglementat PNDL 1 a fost aprobat în Parlament după doi ani, prin Legea nr. 89/2015, ceea ce este inadmisibil pentru un proiect de o astfel de anvergură.

 
Scrisoarea integrală poate fi consultată la https://expertforum.ro/saligny-neconstitutional.
Articolul precedentElectrica Furnizare va prelua consumatorii care vor nu vor mai beneficia de energie electrică în luna septembrie
Articolul următorFirme de renume, acuzate că au folosit materiale TOXICE la fabricarea șosetelor pentru BEBELUȘI