Începând de astăzi baldachinul Sfintei Parascheva va fi montat în faţa căminului din curtea mitropoliei şi va fi ornat cu flori pentru a se pregăti aşezarea moaştelor Sfintei Parascheva, care vor fi scoase din biserică mâine dimineaţă, la ora 6.30, când va avea loc o scurtă procesiune cu ele şi vor fi depuse pe locul special pregătit pentru închinare.

Anul acesta, la acest scurt pelerinaj va participa şi Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul. Tot joi vor ajunge la Iaşi şi moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, de la ora 18.35, care vor fi aşezate la rândul lor pentru închinare.

Vineri vor fi mai multe evenimente liturgice, cel mai important fiind Pelerinajul „Calea Sfinţilor“ – se va ieşi pe poarta de lângă Casa Nicodim – Strada I. C. Brătianu – Strada Cuza Vodă, Strada Armeană – Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit“ – Strada Costache Negri – Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“ – Catedrala Mitropolitană, fiind o procesiune cu moaştele celor doi sfinţi pe traseul deja cunoscut, pe care se merge an de an. Noaptea va mai avea loc o slujbă de priveghere, în timp ce sâmbătă este programată, de la ora 09.00, sfinţirea Bisericii „Sf. Mc. Iulian din Tars“, din Campusul studenţesc „Tudor Vladimirescu“.

Duminică elementul central din program este Sfânta Liturghie arhierească ce va avea loc de la ora 09.00 pe podiumul special amenajat dinspre bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, urmată de agapa de hram de la ora 13. De la 18, Primăria Municipiului Iaşi va organiza evenimentul anual – Seara Valorilor.

Articolul precedentA început Târgul de Toamnă la Iași
Articolul următorCostel Gîtlan a câștigat concursul pentru postul de șef la IPJ Iași