Reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Iaşi, dar şi poliţiştii, au declanşat anchete după ce pe internet au apărut imagini cu un bărbat care a lovit cu pumnul un copil cu handicap, după ce s-a jucat cu el. Verificările au arătat că bărbatul ar fi chiar tatăl copilului.

Potrivit imaginilor, băiatul de 12 ani se joacă cu bărbatul respectiv, stând pe genunchii acestuia, iar la un moment totul degenerează, iar bărbatul îl loveşte pe copil cu pumnul peste faţă. Copilul reuşeşte să fugă, plângând de durere.
 
Cea care filmează întreaga scenă este chiar mama copilului, atât ea, cât şi fiul ei fiind persoane cu dizabilități. Clipul a fost eliminat ulterior de pe rețeaua de socializare.
 
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) din Iaşi, Tiberiu Bantaş, a declarat pentru News.ro că instituţia a deschis o anchetă în acest caz, el precizând că mama şi copilul au fost internaţi într-un centru special situat în zona Sărărie din municipiul Iaşi.
 
“Se pare că bărbatul este chiar tatăl copilului, urmează să vedem exact acest lucru. Părinţii sunt în divorţ. Ne-am întâlnit cu mama şi copilul, ei au fost internaţi între timp într-un centru special. Copilul a stat de vorbă azi cu un psiholog. Vom stabili dacă mama, care şi ea are probleme de handicap, este în stare să mai aibă grijă de acest copil”, a declarat Tiberiu Bantaş, purtător de cuvânt al DGASPC Iaşi.
 
Poliţiştii au deschis dosar penal în acest caz, pentru violenţă în familie şi rele tratamente aplicate minorului.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentBărbatul care a sustras banii de la bancomat, s-a prezentat la sediul Poliției
Articolul următorProteste la Guvern, joi – Angajații din învățământ cer măriri salariale