La data de 22 ianuarie a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au intervenit pentru aplanarea și luarea măsurilor legale, în urma unui conflict izbucnit într-un bar din Icușești.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, pe fondul consumului de alcool, doi bărbați de 29, respectiv 35 de ani, din Ion Creangă și Icușești, ar fi exercitat acte de violență asupra unui bărbat de 39 de ani, ce se afla în locația respectivă.

Totodată, aceștia ar fi provocat distrugeri asupra bunurilor din interiorul  barului, tulburând ordinea și liniștea publică.

La aceeași dată cei doi bărbați au fost depistați de polițiști, unul pe raza localității Ion Creangă, iar altul în incinta Aeroportului Internațional Iași.

În baza probatoriului administrat, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe și distrugere.

Astăzi, cei în cauză urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

În activități au fost angrenați luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, polițiști din cadrul Poliției municipiului Roman  și polițiști din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.

Articolul precedentFOTO/VIDEO Descinderi la traficanții de droguri din Iași! 7 persoane, arestate!
Articolul următorSe reia CAMPANIA DE TESTARE în școli! Peste 10,5 milioane de teste au ajuns în țară. Când va fi PRIMA zi de testare