Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iaşi efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 6 august a.c., un bărbat de 37 de ani ar fi condus un autoturism, pe raza municipiului Iaşi, fiind sub influenţa alcoolului.

În urma testării bărbatului cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 10 august a.c., bărbatul cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iaşi.

La data de 11 august a.c., bărbatul a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi Judecătoriei Iaşi, instanţă care a dispus faţă de acesta măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

 

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentLista țărilor cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată: SUA, Turcia, Muntenegru trec în zona ROȘIE
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL. Primul jurnalist acoperit care rupe tăcerea. Mărturii din interiorul celebrei „Doi și-un sfert”