Reprezentanţii companiei Blue Air susțin că vor rupe înțlegerea cu Aeroportul Internațional Iași în cazul în care nu i se acordă un discount prevăzut în contract.

Compania aviatică solicită reanalizarea deciziei de a nu-i acorda reduceri comerciale conform contractului încheiat între cele două părţi în 2015. Sum vehiculată este de aproximativ 800.000 de dolari.

Anul trecut, Blue Air a încasat acest discount pentru 2017, dar şefii Aeroportului Iași refuză plata celui pentru anul 2018. Conducerea Aeroportului Iași susține că Blue Air are de plătit penalităţi. Mai mult, șeful Aeroportului Iași, Cătălin Bulgariu, spune că Blue Air nu a mai dat niciun ban de vara trecută și că regia a deschis acţiune în executare contra operatorului de zbor.

O ultimă rundă de negocieri între reprezentanţii companiei Blue Air şi administraţia Aeroportului Iaşi ar trebui să aibă loc astăzi la Consiliul Judeţean.

Compania aeriană avertizează că posibila relocare a activităţii de pe Aeroportul Iaşi s-ar putea produce chiar de mâine. Blue Air îşi asumă consecinţele unei asemenea decizii, respectiv costuri de relocare, compensaţii pentru pasageri şi pentru terţi etc.

Compania ar putea să-şi mute zborurile pe Aeroportul Bacău sau la Suceava.

Articolul precedentVeste bună dată de minsitrul Victor Costache: Spitalul Regional Iași, primul pe lista priorităților
Articolul următorDoliu în lumea teatrului ieșean. S-a stins marele actor Petru Ciubotaru