Proiectul „Reabilitarea și valorificarea potențialului turistic și cultural al Ansamblului Mănăstirii Frumoasa din Municipiul Iași” a început pe 23 septembrie 2017 și este programat să se finalizeze pe 22 august 2021 și este realizat de firma Conest SA; considerată o apropiată a primarului Mihai Chirica.

Proiectul este finanțat prin Axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiție 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural din cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020.

Valoarea totală a lucrărilor este de 21.001.296,30 lei, din care 20.529.907,49 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă.

La cele trei nivele ale bisericii sunt prevăzute lucrări de consolidare şi punere în siguranţă a obiectivului, care vor include inclusiv protecţia picturii pe toată durata desfăşurării acestora, lucrări de injectare în masă cu mortar a zidăriei, amenajarea unei rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, restaurarea treptelor, restaurarea sobei plasate în pronaos, tratarea cu soluţii privind ignifugarea şi antiseptizarea întregului material lemnos, termoizolarea podului, eliminarea igrasiei, restaurarea şi repararea tâmplăriei interioare, înlocuirea tâmplăriei exterioare, desfacerea pardoselilor din scânduri de răşinoase şi înlocuirea cu pardoseală din parchet de stejar. Proiectul include şi partea de finisaje exterioare, la acest capitol fiind incluse restaurarea şi completarea elementelor lipsă a treptelor de acces, reparaţii la soclu, refacerea brâului, repararea şi recondiţionarea faţadei vechi, montarea de învelitoare, jgheaburi şi burlane, toate din tablă de cupru, precum şi refacerea trotuarelor din piatră.

Articolul precedentGaleriile Anticariat „Dumitru Grumăzescu” au fost redeschise -FOTO
Articolul următorVeste proastă pentru ieșeni. Se scumpește apa potabilă