Caravana Unirii a străbătut deja peste 1.300 de kilometri prin țară, în peste o lună de la momentul lansării, ce a avut loc la începutul lunii iulie.

Cele trei autobuze ale CTP Iași, personalizate pe exterior în culorile drapelului național, fiecare dintre ele purtând una dintre culorile tricolorului, au putut fi admirate de mii de curioși din aproximativ 30 de localități din România.

Caravana Unirii a ajuns duminică la Vaslui, unde a poposit până azi, când se îndreaptă către Fălticeni.

În perioada 26 august – 1 septembrie, cele trei autobuze vor parcurge ultimul traseul istoric al Caravanei, Iași – Ungheni – Cornești – Călărași – Lozova – Mânăstirea Căpriana – Strășeni – Chișinău.

„Caravana Unirii” este un proiect cultural organizat cu ocazia aniversării centenarului Marii Uniri din 1918. Proiectul readuce în prim-plan statutul de capitală națională a Iașului în perioada 1916 – 1918, la Iași fiind puse bazele unirii ce a condus la formarea României Mari. Astfel, pe fiecare laterală a autobuzelor se regăsește mesajul „Iașul salută România Mare!”

Pe caroseriile autobuzelor sunt reprezentate 100 de simboluri sugestive pentru momentele istorice de referință ale neamului românesc precum și pentru realizările românilor de-a lungul timpului. Saloanele autobuzelor sunt transformate în galerii expoziționale neconvenționale, care includ variate informații și materiale foto-video.

Autobuzul Albastru găzduiește o expoziție dedicată evenimentelor istorice din 1916-1918, în Autobuzul Galben sunt realizate proiecții video cu filme documentare istorice, iar în Autobuzul Roșu sunt prezentate explicațiile celor 100 de simboluri.

„Caravana Unirii” a plecat să străbată teritoriul României Mari, poposind în marile orașe reședință de județ, dar și în orașele Chișinău și Cernăuți, în prezent parte a Republicii Moldova, respectiv a Ucrainei.

Proiectul este realizat de Primăria Municipiului Iași, prin Compartimentul Centenar, în colaborare cu Compania de Transport Public Iasi, Asociaţia Pasionaţilor de Transport Public Tramclub Iaşi, Atelier Spre, cu sprijinul Universității Naționale de Artă „George Enescu” Iași, Facultatea de Arte Vizuale și Design, Specializarea Design.

 

Articolul precedentMuzica i-a adus o… amendă!
Articolul următorUite ce au păţit după ce au făcut SCANDAL pe stradă!