Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova asupra căruia au descoperit o carte de identitate falsă. 

 

În data de 28 iunie a.c., în jurul orei 22.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, ca pasager într-un microbuz, C.V. cu cetățenie moldovenească, în vârstă de 48 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei, ocazie cu care poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunsă în portofelul bărbatului, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române. 

În urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals.  

Bărbatul a declarat că a procurat documentul descoperit la controlul de frontieră prin intermediul unei persoane, ale cărei date nu le cunoaşte, plătind suma de 250 de euro, cu intenţia de a se angaja  pe teritoriul Uniunii Europene.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale. 

 

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentEvaluarea Națională 2021: Record negativ de medii de 10, cele mai puține din ultimii ani
Articolul următorCCR a declarat neconstituțională revocarea lui Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului