Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ Iaşi va investi într-un centru de conferinţe pe terenul fostei săli de sport Bagdasar.

În prezent, s-au obţinut avize pentru eliberarea terenului şi pentru utilizarea sălii de sport, iar proiectul prevedeaîntr-o primă fază doar săli de conferinţe. Ulterior însă, în urma consultării studenţilor, s-a decis construirea pe spaţiile respective şi a unei cantine studenţeşti, dat fiind faptul că actuala construcţie are capacitate foarte mică.UMF este singura universitate mare de stat din Iaşi care nu are o cantină dimensionată la numărul mare de studenţi înmatriculaţi.

„Am făcut un sondaj printre studenţi şi am constat că aceştia îşi doresc foarte mult o cantină studenţească. Astfel că ne-am decis să ridicăm acolo o cantină – cea actuală nu face faţă numărului mare de studenţi şi cadre didactice, dar vor fi şi săli de conferinţă, săli de lectură, spaţii de cazare, pentru că va fi o clădire pe mai multe niveluri. Este un proiect ambiţios, dar care va fi, cu siguranţă, realizat, aşa cum au fost şi celelalte. În momentul de faţă suntem în faza de obţinere a autorizaţiei pentru demolare“, a declarat Maria Arhip, director general administrativ al UMF Iași.

UMF va efectua și o serie de lucrări la căminele încă nereabilitate – 1 Mai A şi căminul de rezidenţi C9-C10.

Anul acesta a intrat deja în renovare E1, iar reprezentanţii UMF Iași sper să fie gata până în octombrie 2020, o scară de la căminul de rezidenţi C9-C10 va intra în renovare anul viitor, fiind deja aprobată investiţia de minister şi urmează să fie lansată procedura de achiziţie.

Articolul precedentDrama unei familii din Iași: Au rămas fără lemne de foc în prag de Sărbători
Articolul următorDoi procurori ieșeni, înscrişi în lupta pentru cea mai înaltă funcție în Parchet