Starea pilotului Sorin Bochiş, rănit în accidentul aviatic din Frătăuţii Vechi, judeţul Suceava, s-a agravat.

Astfel, medicii Spitalului de Neurochirurgie „Nicolae Oblu”, din Iași, au precizat că starea pilotului s-a agravat şi prognosticul este rezervat.

„Starea pacientului s-a agravat. Nu ştim ce se va întâmpla, cert este că starea sa e agravată, prognosticul fiind extrem de rezervat”, au spus medicii ieșeni.

În urmă cu nouă zile, în timpul unui zbor de antrenament pentru „Suceava Air Show 2018”, avionul lui Sorin Bochiş s-a ciocnit de cel al unui alt pilot, Cornel Marinescu, din Snagov, judeţul Ilfov, acesta din urmă fiind declarat decedat.

 

Articolul precedentJudecat după o bătaie în Primăria Iași: ce au făcut funcționarii!
Articolul următorMai puține tâlhării, mai mulți suspecți