La recepția şi dineul organizat cu ocazia venirii Papei Francisc sunt aşteptaţi să participe aproximativ 600 de persoane, ambasadori, înalte feţe bisericeşti din ţară şi din străinătate, precum şi alte oficialităţi invitate cu ocazia vizitei Papei Francisc la Iaşi.

Pentru asigurarea serviciilor de catering, Primăria a estimat o valoare maximă de 57.000 lei, iar contractul a fost atribuit firmei Euro Market Junior SRL, care aparţine omului de afaceri Constantin Rădeanu, patronul restaurantului Castel.

Evenimentul va avea loc la Palatul Culturii, după concertul susținut de Gheorghe Zamfir.

Invitații se vor delecta la Iași cu gustările reci, ce vor cuprinde diverse tipuri de salate (cu piept de raţă şi mango, de dovlecei marinaţi, cu pui şi legume proaspete, de crudităţi cu rodii, de ţelină şi pui, caprese), tartar de pui cu prepeliţă, tartar de vită cu castraveţi, frigărui cu brânzeturi fine, brânză brie cu dulceaţă de coacăze, macarons cu cremă de brânză fină, panna cotta cu infuzie de parmezan şi busuioc, cannoli cu piept de raţă şi dulceaţă de ceapă, pacheţele de primăvară cu tzatziki, muşchi de porc cu ierburi pe cruton aromat, viţel marinat cu cremă de brânză picantă, tartă cu ficat de gâscă, bresaola cu rucola, prosciutto e melone şi cornet cu spumă de gorgonzola şi fistic.

În ceea ce priveşte preparatele calde, bufetul cuprinde pulpe bibilică caramelizate cu sos de portocale, rasol de miel cu sos brun, muşchi de vită cu salsa de anchoua, antricot de vită la cuptor cu sos de măsline, ceafă de porc marinată afumată la grătar, piept de pui marinat în salsa curry, piept pui cu ciuperci de pădure şi trufe, aripioare de porc cofiate cu sos brun negru, fălcuţe de porc, muşchi de porc cu sos cagane, cotlete de miel cu sos de ierburi, pulpă de iepure cu praz, obrăjori viţel cu sos maracani garnituri, plăcintă de cartofi, cartofi gratinaţi cu caşcaval, rulou de brânză la cuptor, legume înăbuşite, legume la cuptor, cartofi copţi cu trufe, ciuperci la cuptor, legume thai, cuş-cuş cu legume şi diverse salate (coleslaw, de varză cu morcov şi mentă, de ardei spanioli, verde cu lămăie, de rucola cu roşii şi parmezan şi de ierburi aromate).

La desert, invitaţii vor putea alege dintre prăjituri cu ciocolată, minieclere, prăjituri cu fructe de pădure şi altele.

Articolul precedentConsiliul Județean se chinuie să găsească administrator pentru Transagropolis
Articolul următorMunicipalitatea va reabilita podurile din zona Podu Roș și Metalurgie