Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi dimineață, mai multe atenţionări de ceaţă.
9 judeţe se află sub cod galben.
Condiții de formare a gheţuşului sau chiciurei
Până la ora 9:00, în localităţi din Cluj, Sălaj, Constanţa, Bacău, Botoşani, Iaşi şi Vaslui va fi ceaţă care va determina vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei.
Acelaşi fenomen va afecta, până la ora 10:00, zone din judeţul Vrancea şi până la ora 11:00 localităţi din Harghita.