Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica a declarat că îl va susține la alegerile europarlamentare pe George Simion.

,,L-aș caracteriza așa: un român adevărat. Pentru mine, George Simion este unul dintre cei care s-a născut într-o altă zodie, este zodia României celei Mari. Este zodia în care sunt toți cei care cred în Unirea provinciilor românești, este zodia celor care se jertfesc și își pun în slujba acestui destin tot ce au. (…) Trebuie să avem omenii noștri în Parlamentul European, în Parlamentul României și în cel al Republicii Moldova. Eu cred că George va reușisă lase în memoria tinerei generații o urmă adâncă în ceea ce privește Unirea. Eu sunt angajat sufletește pentru el și vreau să-l susțin”, a declarat Mihai Chirica.

În adresarea sa, către liderul unionist, George Simion, edilul municipiului Iași spune că drumul ales este unul greu, dar nobil, iar victoria este de partea unioniștilor în acest an.

,,Nu va fi ușor! Nu sunt mulți care cred în România Mare, nu sunt mulți români care cred în România Mare. (…) Niciun drum bun nu se duce ușor. Întotdeauna drumul cel mai nobil este cel mai greu din viață. Tu te-ai dus pe un drum greu, dar nobil, de aceea, te rog să-i urmezi destinul până la capăt, ești principalul protagonist. Și când vei învinge steagul României Mari la Bruxelles, bucuria va fi și a noastră cu atât mai mult’‘, a conchis Mihai Chirica.

Sub sloganul ,,România Mare în Europa”, pe 12 ianuarie, mișcarea unionistă a anunțat candidatul George Simion la alegerile europarlamentare. Liderul mișcării unioniste va aduce în atenția opiniei publice teme de interes național: Unirea Basarabiei cu România, protejarea drepturilor românilor din comunitățile istorice, sprijinirea românilor din județele Harghita și Covasna, valorificarea potențialului diasporei și contracararea sistemului mafiot care blochează dezvoltarea României și a Republicii Moldova.

Articolul precedentSimulare a examenului de admitere la UMF Iași
Articolul următorDRAMĂ: A vrut să se sinucidă, pentru că este imobilizat în scaunul cu rotile